„Cine traieste doar pentru el nu exista pentru ceilalti”

 

Morihei Ueshiba, cel care a fost parintele Aikido-ului, s-a nascut la 14 decembrie 1883 intr-o familie de fermieri-tarani in Japonia, in localitatea Tanabe, pe teritoriul Prefecturii Wakayama. Morihei este al patrulea nascut al familiei Ueshiba si singurul baiat dintre cei 5 copii.

De la tatal sau Yoroku, Morihei a mostenit dorinta de a deveni samurai si un interes deosebit pentru activitatile domeniului public, iar de la mama sa, Yuki, a mostenit o mare atractie pentru religie, poezie si arta. Morihei era un copil bolnavicios si slab si prefera, mai curand, sa citeasca, decat sa se joace.

La varsta de 8 ani a inceput sa invete despre clasicii chinezi sub indrumarea unui preot Shingon. El era fascinat de ritualurile budhiste si, in special, de cel al focului (Homa). La aceasta varsta ii placea sa asculte legende despre facatorii de minuni Enno Gyoja si Kobo Daishi care, conform legendei, si-au petrecut o parte din viata in districtul Kumano, nu departe de casa familiei Ueshiba. Tanarul Morihei visa sa devina el insusi preot budhist intr-o buna zi.

Pentru a stavili fanteziile sale, tatal sau, Yoroku, invoca deseori faptele de arme ale strabunicului acestuia, Kichiemon, care era considerat unul dintre cei mai mari samurai ai timpului, si-l incuraja pe Morihei sa ia lectii de Sumo si inot pentru a-si fortifica trupul.

Incetul cu incetul, Morihei se antreneaza si devine din ce in ce mai puternic dar nu intelege necesitatea dezvoltarii fortei sale decat atunci cand tatal sau este victima agresiunii unei bande de batausi angajati de un adversar politic.

Morihei paraseste scoala normala dupa un an, deoarece orele il plictiseau, iar energia sa cerea mai multa practica fizica. Fiind bun la matematica, se inscrie la Soroban (abacus academy), ajungand in mai putin de 12 luni instructor asistent.

Adolescent fiind, Morihei isi ia o slujba de perceptor la administratia financiara locala. Aici el constata ca taxele aplicate fermierilor si pescarilor nu erau corecte, demisioneaza si devine liderul miscarii de protest, spre supararea tatalui sau, care exasperat, ii da o suma de bani si ii spune: „Ia-i si gaseste-ti ceva de facut care sa-ti placa cu adevarat.”

Avand in gand sa ajunga comerciant, Morihei pleaca la Tokio in 1901. Aici si-a deschis un mic magazin, dar nici comertul nu l-a multumit, asa ca l-a inchis dupa cateva luni. In perioada scurta a sederii la Tokio, isi descopera afinitatea pentru artele martiale, studiind Ju-jutsu la Kito-ryu dojo si scrima la Shinkage-ryu.

Imbolnavindu-se de o boala ce facea ravagii in acele vremuri, Beri-beri, se intoarce acasa unde, la scurt timp, se casatoreste cu Itogawa Hatsu.

 Se insanatoseste destul de repede si, pentru ca nu avea nici un fel de idee privind viitorul sau si, pentru ca in aceasta perioada relatiile dintre Rusia si Japonia se degradau rapid, se hotaraste sa se inroleze in armata, dar fiind foarte scund este respins. Suparat de acest esec, isi petrece urmatoarele luni antrenandu-se singur, in munti, agatandu-se de copaci, cu greutati legate de picioare pentru a „se mai lungi” cu cativa centimetri.

 La urmatoarea incercare de inrolare, in 1903 reuseste sa treaca de comisia de examinare. In armata el atrage imediat atentia superiorilor prin imensa energie de care dadea dovada, fiind rapid promovat, facandu-se cunoscut pentru indemanarea sa in manuirea baionetei.

Serveste in Manciuria in timpul Razboiului Ruso-Japonez din 1904-1905, dovedind pentru prima data abilitatea sa de a anticipa atacul. Comandantul sau insista ca Morihei sa urmeze Academia Militara dar, din motive necunoscute, Morihei renunta la serviciul activ. In cei 4 ani de armata,  si-a imbunatatit considerabil conditia fizica si a obtinut primul atestat de instructor (Menkyo) de la Nakai Masakatsu, conducatorul scolii Yagyu ryu.

Se intoarce la ferma si la viata sa de familie, dar in scurt timp devine iritabil si agitat, avand un comportament maniaco-depresiv si incepe sa se poarte ciudat si de neinteles pentru cei din jur.

Adesea se incuia in camera sa ore intregi pentru a se ruga, noaptea sarea din pat si se arunca in apa rece a raului sau uneori disparea zile intregi in munti.

Ingrijorat de comportamentul ciudat al fiului sau, Yoroku construieste un Dojo si invita un cunoscut instructor de Ju-jutsu, Takaki Kiyoichi pentru a preda fiului sau aceasta arta martiala.

Angrenat in antrenamente dure, dispozitia lui Morihei se imbunatateste considerabil. In aceasta perioada Morihei il cunoaste pe Minakata Kumagusu, care petrecuse multi ani studiind in SUA si Anglia si este puternic influentat de personalitatea acestuia.

Kumagusu s-a opus puternic planului guvernamental de subordonare a micilor asezaminte Shinto sub tutela celor mai mari, simtind ca, astfel, localnicii vor fi ignorati. Morihei a sustinut pozitia lui Kumagusu prin scrisori de protest adresate ziarelor.

 Implicarea in aceste activitati i-a starnit interesul pentru politica, iar cand guvernul a cerut voluntari pentru a ajuta la ridicarea regiunii Hokaido, considerata a fi subdezvoltata, Kumagusu l-a incurajat sa ia in considerare aceasta posibilitate.

Ideea de a crea ceva din nimic l-a atras pe Morihei. In plus, in satul sau erau acum o multime de fermieri si pescari care somau. La o intrunire a comunitatii peste 80 de persoane au hotarat sa emigreze in Hokaido.

In primavara anului 1912, la 29 de ani, Morihei si sotia sa au luat initiativa, conducand grupul astfel format catre tinuturile salbatice ale insulei Hokaido.

Faptul ca nimeni nu stia sa cultive cartofi, clima aspra si traiul la limita subzistentei i-a facut pe membrii grupului ca, incetul cu incetul, sa-l considere pe Morihei vinovat de viata grea pe care o duceau.

Din fericire, cererea pentru cherestea a crescut si noua comunitate a inceput sa prospere. Morihei a fost ales in consiliul satului, fiind numit respectuos „Regele din Shirataki”.

Forta musculara uimitoare pe care o dobandeste in aceasta perioada se datoreaza caratului lemnelor si implicarii voluntare in tot felul de actiuni comunitare.

Cel mai important eveniment din timpul sederii in Hokaido a fost intalnirea cu Takeda Sokaku, maestrul Daito-ryu Aiki-jutsu.

Se spune ca Daito-ryu a fost fondat in 1100 de catre Minamoto (Genji) Yoshimitsu, din a sasea generatie descendenta din imparatul Seiwa.

Fiul lui Yoshimitsu, Yoshikyo, s-a mutat la Koga si a fondat clanul Takeda. Arta aceasta a fost tinuta secreta, cunoscuta doar membrilor familiei, fiind transmisa din generatie in generatie.

In 1574, Takeda Kunigutsu s-a mutat la Aizu unde tehnicile „Oshiki-uchi” au fost transmise timp de 300 ani, exclusiv samurailor de rang inalt din Aizu-han.

De fapt, originea Dayto-ryu este mai putin veche. Takeda Soemon (1758-1853) a predat un sistem cunoscut ca Aiki-in-yo-ho, (sistemul aiki yin si yang) pe care l-a transmis lui Saigo Tanomo, seful slujitorilor lordului Aizu. 

 Uitand de orice altceva, fascinat de tehnica lui Takeda, Morihei a ramas la han sa studieze cu Sokaku Takeda timp de o luna tehnicile necesare pentru indeplinirea minimului de cerinte pentru obtinerea certificatului Shoden mokuroku.

                                                                      

                                                                            Takeda Sokaku in tinerete

La intoarcerea acasa, Morihei a construit un Dojo pe proprietatea sa si l-a invitat pe Sokaku sa locuiasca acolo, iar din 1917 a inceput sa-l insoteasca pe Sokaku in toate calatoriile sale.

In 1919 Morihei afla ca tatal sau este grav bolnav. Isi vinde o parte din proprietatea din Shirataki, lasand restul lui Sokaku si paraseste pentru totdeauna Hokaido. Se opreste la Ayabe, cartierul general al noului cult religios Omoto-kyo, despre care auzise multe in ultima vreme si face o rugaciune pentru sanatatea tatalui sau. Acolo il intalneste pe Onisaburo Deguchi, maestrul cultului care i-a spus: „Tatalui tau ii va fi mai bine acolo unde s-a dus”.

Cand a ajuns acasa, a aflat ca tatal sau murise. Intristat si confuz, Morihei a petrecut urmatoarele trei luni antrenandu-se cu sabia in fiecare noapte, si in final si-a anuntat intentia de a vinde pamantul si a se muta la Ayabe pentru a studia Omoto-kyo.

Ca multe dintre noile culte religioase, Omoto-kyo, (invatatura Marii Origini), era un amestec de mitologie Shinto si samanism.

 

 Cand Morihei si-a anuntat decizia de a se muta la Ayabe si a studia Omoto-kyo, toti l-au crezut nebun. Totusi, in primavara lui 1920 el se muta cu familia in apropiere de Omoto-kyo. In acel an, pe langa moartea tatalui sau si abandonarea locuintei din Tanabe s-a adaugat si moartea celor doi fii ai sai, (Kishomaru, cel care a condus Aikido-ul dupa moartea sa, se va naste in 1921).

In urmatorii 8 ani, Morihei este asistentul lui Onisaburo, predand Budo la „Ueshiba Juku”, conducand brigada locala de pompieri si studiind doctrina Omoto-kyo, mai ales Chikon-kishin, calmarea spiritului si reintoarcerea catre divinitate. Fiind adeptul rezistentei non-violente si al pacii universale, Onisaburo spunea:„Armele si razboiul sunt mijloace prin care proprietarii de pamanturi si capitalistii isi maresc avutia, in timp ce saracii trebuie sa sufere; nu este nimic pe lume mai distrugator decat razboiul si mai prostesc decat armele.”

Este de remarcat, ca un fapt ciudat, ca au fost cel putin 20 de elevi care au primit licente de instructori de la Sokaku, pe cand Morihei Ueshiba nu a primit niciodata oficial „dreptul de transmitere completa”

(Soden) a tehnicilor Daito-ryu. Morihei realiza ca in timp ce Sokaku intelegea esenta Budo, iluminarea nu putea veni decat de la experientele sale in cadrul cultului Omoto-kyo.

 

Onisaburo Deguchi

Onisaburo l-a sfatuit pe Morihei sa-si creeze un stil propriu pentru ca tehnicile Daito-ryu erau prea mult orientate spre lupta si nu puteau servi ca mijloc pentru unificarea omului cu divinitatea si nici nu puteau promova armonia intre oameni.

Cele doua sisteme (Aikido si Aiki-jutsu) difera atat prin abordare, cat si prin practica si executie. Sokaku a continuat sa-l viziteze pe Monhei aproape in fiecare an, pana la moartea sa, in 1943, chiar si dupa ce Morihei isi deschisese propriul centru de antrenament in Tokio.

Unii biografi ai Fondatorului Aikido-ului presupun ca raceala dintre Ueshiba si maestrul sau Takeda Sokaku s-ar datora simpatiei celui din urma pentru sotia lui Morihei Ueshiba, dar evident, nu se cunosc date precise privind acest lucru. Este cert ca Morihei achita intotdeauna notele de plata ale lui Sokaku tratandu-l pe acesta cu tot respectul datorat maestrului, chiar daca uneori, facea acest lucru fara prea mult entuziasm.

La intoarcerea din China, Morihei se antreneaza mai intens ca niciodata, folosind cu elevii sai sabii adevarate si ordonandu-le sa incerce sa-l loveasca cu adevarat.

 Intr-o zi din primavara anului 1925, un instructor de Kendo a vrut sa testeze reputatia lui Morihei Ueshiba si a facut o vizita la Dojo-ul sau din Ayabe.

Ueshiba povesteste ca bazandu-se pe un al saselea simt - un fulger de lumina care indica directia atacului - a evitat cu usurinta atacurile maestrului de Kendo. El s-a simtit deodata invaluit intr-o lumina divina.

Morihei a simtit ca s-a transformat intr-o fiinta din aur care umplea tot spatiul; bariera dintre lumea materiala si cea spirituala a cazut - „Eu sunt Universul”- a gandit el. El spune ca acesta a fost momentul in care a realizat ca adevaratul scop al Budo-ului era iubirea. La acea data, Morihei Ueshiba avea 42 de ani.

Dojo-ul Ueshiba Juku din Ayabe era initial destinat devotatilor Omote-kyo, dar cum faima lui Morihei s-a extins, multi curiosi, mai cu seama militari, au cerut sa fie admisi la cursurile acestei scolii. Cazul lui Tomiki Kenji, judoka si mai tarziu, fondatorul stilului Tomiki din Aikido, este tipic.

Cativa dintre prietenii acestuia i-au propus sa-l intalneasca pe Morihei, dar Tomiki a replicat ca a auzit de Ueshiba si de demonstratiile sale de impostor si ca nu este interesat sa afle mai mult.

Totusi, prietenii au insistat si au convenit sa nu spuna nimanui de intalnirea dintre Tomiki si Ueshiba. Tomiki a intrat in Dojo-ul lui Ueshiba si a inaintat increzator spre Morihei, dar instantaneu s-a trezit fixat la podea. A cerut sa mai incerce o data, dar a sfarsit prin a se trezi in celalalt colt al Dojo-ului. Dupa cele doua incercari nereusite, Tomiki s-a resemnat si a spus:

 „Sper sa-mi permiteti sa de vin elevul dumneavoastra."

Morihei Ueshiba si-a petrecut perioada anilor 1925-1926 la Tokio, predand arta sa, la solicitarea amiralului Takeshita, si a altor persoane influente. Oboseala calatoriilor si a antrenamentelor si-a spus cuvantul. Cu toate ca era bolnav, el era in stare sa-si aplice tehnicile sale in orice situatie.

Neconvins pe deplin de abilitatile lui Morihei, Miura aranjeaza un stagiu la Academia Militara Toyama ocazie cu care voia sa testeze capacitatea noului sau maestru. Pentru aceasta el a ales cativa experti militari de Jukendo (lupta cu baioneta), dintre cei mai puternici si violenti, cunoscuti pentru duritatea cu care luptau.

Pentru a evita accidentele, Miura i-a cerut lui Morihei sa poarte un echipament special de protectie, dar acesta a refuzat, spunand:

„Vad ca folositi baionete din lemn, asa ca nu va faceti griji. Probabil ca vreti sa atacati unul cate unul, dar in Budo pe care-l practic eu ma astept la atacuri din toate partile asa ca va rog sa atacati toti odata.”

Lupta a inceput si desi l-au atacat foarte hotarat, nimeni nu a reusit sa-l atinga.

 

 Morihei Ueshiba la 50 de ani

O intamplare similara a avut loc la Academia de Politie Militara. Practicantii au hotarat intr-o zi  sa-si puna la incercare instructorul. In mod obisnuit participau la curs cam 20-30 persoane. De data aceasta a aparut numai unul.

Ueshiba a tinut o lectie scurta si apoi a iesit, prin curte, pentru a merge acasa. Elevii sai inarmati cu sabii din lemn, bastoane si baionete au incercat sa-l surprinda pe Morihei. El a evitat calm atacurile si apoi a iesit pe poarta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Altadata, cu ocazia unei demonstratii la sediul central al Politiei din Osaka, Morihei a cerut sa fie fixat la sol de catre cinci dintre cei mai solizi ofiteri. Desi corpul sau era imobilizat sub greutatea ofiterilor, intr-o secunda ei au fost aruncati. Nu au inteles ce s-a intamplat, iar cand au fost intrebati, au raspuns:

„Corpul lui era ca matasea apoi a devenit ca otelul, iar noi am zburat.”

Morihei Ueshiba a ras si a spus:

„Ar fi bine sa va puneti la punct tehnicile de control daca o sa aveti de-a face cu infractori adevarati.”

             Morihei Ueshiba la 65 de ani 

Morihei le-a spus intr-o zi elevilor sai ca, daca vor reusi vreodata sa-l prinda ca nu este in garda, fie si pentru un moment, atunci va organiza pentru toti o mare petrecere.

Zi si noapte, discipolii sai au incercat sa-l „prinda” chiar si atunci cand dormea, dar cand se apropiau il gaseau intotdeauna treaz. Multa vreme ei au crezut ca Morihei Ueshiba sufera de insomnie si ingrijorati de acest lucru au chemat un doctor sa-l examineze. Vazand mirarea lui Ueshiba cand au adus doctorul, elevii i-au spus despre ingrijorarea lor, povestindu-i despre incercarile lor nocturne de a-l surprinde.

„Dormeam adanc, i-a asigurat Ueshiba, dar raze invizibile emana permanent din corpul meu si oricine se apropie la distanta mai mica de 10-15 picioare,ii simt imediat prezenta, chiar si in somn.”

 

Morihei Ueshiba la 67 de ani

Intr-o zi, Morihei calatorea cu un tren foarte aglomerat impreuna cu cativa discipoli. La un moment dat, barbatul care statea langa, s-a schimbat la fata, avand o expresie ciudata iar discipolii au crezut ca Morihei il cunostea, de vreme ce zambea. La urmatoarea oprire Morihei i-a spus „Pleaca”, iar barbatul a coborat repede din tren. „Cine era?”, au intrebat elevii. „Un hot de buzunare”, a raspuns calm Ueshiba.

Una din ciudateniile lui Ueshiba era ca insista sa fie prezent in gara cu cel putin o ora inainte de ora programata pentru plecare. De multe ori el cobora din tren chiar inainte de plecarea acestuia spunand: „Coborati din tren, eu nu plec nicaieri”.

Lor nu le ramanea decat sa se supuna. La cateva minute dupa ce ultimul tren pleca, maestrul spunea: „Acum ma simt mai bine. Sa mergem”.

Sensibil la orice schimbare, Morihei isi modifica frecvent planurile. Si discipolii sai nu stiau niciodata la ce sa se astepte si multi dintre ei credeau ca aceasta era o metoda de a le spori vigilenta.

 

 

 Morihei Ueshiba la 69 de ani

Odata, discipolii l-au intrebat daca ceea ce se spunea despre luptatorii Ninja, cum ca ar deveni invizibili sau ca ar merge pe apa, este adevarat sau nu.

„Ati vazut prea multe filme” le-a spus Morihei. „Luati sabiile si am sa va fac o demonstratie de Nin-jutsu”.

Zece dintre elevii sai l-au inconjurat in centrul Dojo-ului si de indata ce l-au atacat au simtit un curent de aer, iar Ueshiba a disparut. „Aici, aici”, au auzit din partea cealalta, la 10 metri distanta.

Cand i-au cerut din nou sa le arate acest truc Ueshiba s-a suparat si a spus: „Vreti sa ma omorati doar ca sa va distrati? La fiecare tehnica de acest fel viata mi se scurteaza cu cativa ani”.

 

                Morihei Ueshiba

Spre deosebire de Onisaburo, care nu si-a abandonat niciodata principiile pacifiste si a intrat la inchisoare pentru convingerile sale, Morihei era un infocat sustinator al cauzei Imperiului. Totusi, mai tarziu, Kishomaru, fiul sau, scria ca tatal sau spunea adesea ca: „Structurile militare sunt dominate de conducatori prosti si ignoranti si de idealuri religioase care macelaresc cetateni nevinovati. Acestia actioneaza in totala contradictie cu vointa divinitatii si vor avea un sfarsit tragic. Adevaratul Budo presupune viata, pace, iubire, respect, nu distrugerea lumii”.

 In 1942 el a prevazut ca razboiul nu se va termina bine pentru Japonia. Razboiul a golit Kobukan Dojo iar Morihei s-a intors la tara pentru a combina Budo cu agricultura. Spunea adesea ca „Budo si agricultura sunt totuna”. A lasat Dojo-ul din oras pe mana fiului sau, Kishomaru, demisionand din functiile oficiale.

Iwama, locul unde s-a retras Morihei, poate fi considerat locul de nastere al Aikido-ului. Intre anul 1942, cand termenul de Aikido a fost pentru prima data folosit, si anul 1952 Morihei si-a desavarsit tehnicile si a perfectionat filozofia Aikido-ului.

Dupa capitularea Japoniei, discipolii sai au crezut ca Aikido va inceta sa existe, dar Morihei era increzator in viitor.

In 1948 s-a format organizatia Aikikai pentru a promova Aikido in Japonia in afara ei. Organizarea a fost lasata pe seama fiului sau Kishomaru si a unor discipoli. Agricultura si Aikido erau viata lui, iar Dojo - lumea intreaga.

AIKIDO CUCERESTE LUMEA

Incepand cu anul 1956, fiul Fondatorului - Kishomaru Ueshiba, urmatorul Doshu (conducator) al Aikikai, se consacra in intregime predarii si dezvoltarii Aikido-ului.

In aceasta perioada, maestrul Morihei Ueshiba autorizeaza primele demonstratii publice de Aikido si se deschid numeroase sali in scoli si universitati din Japonia.

Acum incep primele actiuni pentru raspandirea Aikido-ului in afara Japoniei.

In 1951 maestrul Mochizuki Minoru prezinta pentru prima oara Aikido in Franta. Din pacate acesta se implica in diverse demonstratii pacifiste si este expulzat de catre guvernul francez.

Federatia Internationala de Aikido a fost creata in 1975. Ea cuprinde 6 federatii continentale din America de Nord si America de Sud si peste 40 de federatii nationale. Numeroase tari nu sunt reprezentate in aceasta federatie ele fiind independente  sau  grupate  in  diferite  organizatii   internationale  avand propriile lor reguli de functionare.

 

      Morihei Ueshiba in ultimul an de viata

Devenit celebru, Morihei Ueshiba a fost decorat de catre Guvernul japonez. Catre sfarsitul vietii el si-a rafinat si imbunatatit tehnicile, nerenuntand niciodata la antrenamente. Din acest moment el va fi numit O Sensei (mare profesor).

In primavara anului 1969 Morihei s-a simtit rau si i-a spus fiului sau - Kishomaru: „Dumnezeu ma cheama ...”

La 15 aprilie starea lui Morihei Ueshiba s-a inrautatit. Ultimele cuvinte care le-a spus discipolilor sai au fost: „Aikido este pentru intreaga lume. Nu va antrenati din motive egoiste, ci pentru oamenii de pretutindeni.”

Fondatorul a demonstrat prin propriul sau exemplu ca maretia Aikido-ului nu se masoara prin numarul de practicanti ci prin adancimea si intensitatea cautarii personale a adevarului, prin antrenament si practica continua. Acesta este motivul principal pentru care Aikido-ul este ceea ce vedem astazi.

 

 Morihei Ueshiba in ultimul an de viata